Scemtovici & Benowitz

Str. Jean Louis Calderon 34, București
Program extins

Gentle is the Night, Soul is the Garden

Cu Diana Oțet
Curatoriat de Raluca Ilaria Demetrescu
„Diana Oțet pune în scenă spații poetic-narative, adevărate poeme vizuale, meditează pe tema cotidianului intim și personal, iar reprezentările sale pline de tandrețe transfigurează printr-o pensulație simplă și curată, imediatitatea universului apropiat pe care îl trăiește cu liniște și calm, totul măsurându-se cu o unitate de măsură ce poate fi citită în întinderea îmbrățișării băiețelului ei.” (Raluca-Ilaria Demetrescu, curatoarea expoziției)

Povestește-ne despre galeria Scemtovici & Benowitz.

Galeria Scemtovici & Benowitz deschide porțile unei case de început de secol XX, metamorfozată în galerie de artă contemporană. Galeria Scemtovici & Benowitz este spațiu creativ al epocii actuale, cu vârfuri de lance aruncate în viitor, pepinieră pentru tineri creatori și laborator util pentru observarea a ceea ce s-a creat înaintea noastră și a pus bazele a ceea ce suntem noi azi. În plină (dez)ordine a post-disciplinarității și a eclectismului din interiorul formelor de artă, în spațiul (meta)galeriei noastre destinate creației contemporane, dorim să legăm buna cuviință cu îndrăzneala, să găzduim artiști care contestă adevărurile, să deschidem (noi) drumuri pentru unii pe nedrept uitați prin ateliere, cât și pentru consacrați. Traversăm o perioadă tare în culori cu molime, războaie, crize energetice, noi credințe și mitologii cu un picior în viitor. "Toate-s vechi și nouă toate" și pentru că aceasta este parte din credința noastră, vom încerca să potrivim într-un loc romantismul, singurătățile artistului demiurg care precum "Hoinarul" lui Caspar David Friedrich observă zările și sinele, postmodernismul (de)construcțiilor, actualităților, conceptelor, arhitecturilor și structurilor artelor prezente. Adăugăm ideilor actuale tradițiile din artă, dorim un dialog în plin miezul sensibilităților contemporane din epoca post-adevărului și a informațiilor false.

Ce expoziții urmează să aibă loc la galerie?

Cu o intensă activitate artistică și pedagogică, Diana Oțet revine pentru a doua oară pe simezele galeriei Scemtovici & Benowitz. Grafică colorată de dimensiuni mai mici realizate pe placaj de lemn și pânze mari pictate în culori de ulei, lucrările create în perioada 2019 – 2024 (cele mai multe dintre ele inedite) sunt reunite sub titlul Gentle is the Night, Soul is the Garden.