Quadro Gallery

Artista Dóczy Berde Amál (1886 – 1976) a păstrat cu mare grijă un caiet de amintiri. Pe foile acestuia sunt lipite decupaje din materiale textile ale hainelor purtate de ea sau de cei apropiați ei în momente importante ale vieții. Lângă ele se poate citi o scurtă descriere în care a imortalizat ocazia purtării lor (primul bal, călătoria la Paris, cununia etc.), momentul achiziției sau numele croitorului care a făcut piesa vestimentară. Este fascinant cum artista la 51 de ani, în loc să apeleze la pictură – mediul ei uzual de expresie artistică, a ales materiale vizuale și tactile ready-made pentru a captura, într-o capsulă a timpului, evenimente îndepărtate din copilăria și tinerețea ei. Viața care se imortalizează prin aceste petice ne apare colorată, dinamică și vie. Faptul că acest caiet există încă se datorează atât autoarei, care l-a păstrat timp de 39 de ani, cât și doamnei Gergely Erzsébet, care îl are în grijă, la rândul ei, de 48 de ani. El este prezentat pentru prima dată publicului în cadrul expoziției noastre. Ni se deschide un repertoriu extraordinar de bogat de textile de la începutul secolului al XX-lea care ne sunt adesea cunoscute doar prin intermediul fotografiilor alb-negru. Caietul este cu siguranță și o bogată sursă pentru istoria culturii, însă nu aceste aspecte ne-au atras pe noi cel mai mult. Răsfoirea caietului cu gândul la modul în care acesta a supraviețuit ne-a inspirat să ne concentrăm atenția asupra colecționării ca demers de salvare. Am prezentat caietul și am discutat cu artiste în practica cărora se răsfrânge faptul că sunt și colecționare. Din aceste discuții, s-a conturat din ce în ce mai bine un mod de abordare în care colecționarea înseamnă păstrare, protejare și îngrijire. Lucrările artistelor invitate în expoziție ne conving că acest tip de colecționare păstrătoare nu își revendică canonizarea din partea vreunei instituții, nici valabilitatea conform unei teze științifice. Este o structură mai soft decât soft power, fără ambiții de putere. Este curajos subiectivă, nu necesită mulți bani (sau nu necesită deloc putere financiară), ca atare nu este preocupată nici de soarta financiară a celor colecționate. Uneori se mișcă la intersecția dintre privat și public, științific și melancolic. Este inclusivă și citește obiectele dincolo de perspectivele disciplinelor. Poate fi compulsivă, chiar până la absurd, însă, din nou, doar din dorința de a salva, nu de a acapara. Ana Avram (1999) ne surprinde în instalațiile ei prin combinațiile neașteptate de factură dadaistă și suprarealistă, dar cu adâncă motivație personală. Una dintre cele mai radicale gesturi ale ei, atât de colecționare, cât și de creare a unei sculpturi, este adunarea scamelor de pe scaunele din Casa Matei. Munca ei meticuloasă și aparent inutilă adună semne ale civilizației și trăirii, care ar fi valabile în orice Muzeu al Omului. Roberta Curcă (1991) repertoriază cu dorință de totală cuprindere, arhivând fizic și prin desene plăcile de faianță din spațiul public. Acestea, dincolo de frumusețea și prețiozitatea oferite de forma și de glazura lor lucioasă, sunt expresii ale marilor curente ale modernismului urban și ale derivatelor acestora în arhitectura vernaculară. Prin dispariția lor, odată cu renovarea sau demolarea vechilor construcții, dispar sute de modalități de a face spațiul public mai plăcut, sute de modalități de autoreprezentare privată. Titlul expoziției este o parafrazare a titlului lucrării expuse de Chilf Mária (1966). Comoara mea, comoara ta, comoara ei/lui I (2006) este o colecție de portofele găsite sau compuse de artistă. Portofelele sunt, prin excelență, acele obiecte care se află la limita dintre public și privat, conținând unele valori (bani și documente) care se validează în domeniul public și altele (fotografii ale celor dragi) care sunt relevante de obicei doar pentru cei care le păstrează. Thea Lazăr (1993) este atrasă de botanică și studiază modul în care colecționarea plantelor exprimă raportarea oamenilor la lume. În instalația actuală, cunoașterea și sistematizarea pozitivistă a florei prin ierbare sunt deturnate, colecționarea plantelor uscate devenind o modalitate de exprimare subiectivă și chiar romantică. Instalația de desene și obiecte găsite Tristoizi de Lea Rasovszky (1986) este o lucrare profund nostalgică. Artista este atrasă de estetica marginală din perioada comunistă, inspirată de desenele animate din locurile de joacă și din cabinetele medicale care au lăsat o amprentă puternică asupra ei, atât la nivel sentimental, cât și artistic. Artista vede în imaginile găsite și create de ea versiuni adulte ale bucuriei copilăriei. Fotografii de Roland Váczi