NON

Bucureștiul nu este un oraș, ci o succesiune de orașe suprapuse. Fiecare epocă a lăsat amprente în conștiința locuitorilor săi, arhivând în memoria personală comunismul cu tranziția lui, capitalismul haotic și digitalizarea prezentului. Deși aparent diferite, toate au în comun asaltul de reguli și cutume care modelează vieți și lasă urme adânci. Utilizând fotografia analogică și intervenția plastică, proiectul Straturi de București explorează aceste dimensiuni ca pe niște cicatrici vizibile, dar tolerate colectiv prin acceptare și uitare. Este, în același timp, radiografia unei societăți și o invitație la reflecție, la încetinire, la ascultarea ritmului interior al orașului. Privit astfel, Bucureștiul devine o arhivă vie: ansamblu de amintiri și reminiscențe, goluri și nepotriviri, zgomote, tăceri și neliniști. Proiectul investighează tensiunea dintre monumentalitatea clădirilor și cotidianul uitat din interiorul acestora. Zidurile masive devin ferestre către interior și suprafețe de proiecție pentru memorie, fragmente vizuale și sunete urbane. Imaginea nu este documentară, ci evocatoare; nu reproduce, ci interoghează; nu afirmă, ci pune sub semnul întrebării. Zona centrală a cercetării este Calea 13 Septembrie, spațiu încărcat de istorie și memorie personală pentru artist. De la Dealul Spirii și Revoluția de la 1848, până la construcția Casei Poporului, acest loc concentrează tensiuni istorice și estetice. Astăzi, între blocurile masive și hotelurile de lux, se strecoară tăceri, umbre și fragmente de memorie urbană, pe care artistul le reinterpretează prin lentila fotografică. Dincolo de orașul exterior, proiectul sondează și interiorul domestic – sufrageria copilăriei și a adolescenței, păstrată intactă de mama artistului. Acest spațiu, nucleu social și simbol al statutului familiei, devine la maturitate un blazon al continuității, un strat de memorie încărcat de semnificații.