Meron Gallery

Expoziția Distilled out of figuration aduce în prim-plan corpul uman ca element central al explorării artistice, e o pendulare între materialitate și expresie, între mișcare și repaus. Corpul uman. Corpul care locuiește lumea. Corpul care ne poartă prin lume. Vehicul al acțiunilor noastre și păstrător al experiențelor noastre. Îl privim, îl admirăm sau îl disprețuim uneori, dar nu îl putem ocoli. Mai ales într-un eveniment expozițional conceput pentru un festival care își propune să descopere modul în care artele performative și artele vizuale relaționează, interacționează, se potențeză și se inspiră reciproc. Mediu al operei de artă pentru artele performative sau subiect recurent pentru artele vizuale, ne întoarcem mereu la el pentru a-l analiza în plenitudinea prezenței sale materiale; indiferent dacă se află în mișcare sau în repaus, îi cântărim din ochi volumele, asperitățile, curbele, indiciile vitalității sau semnele degradării. Este aici pentru noi și încercăm mereu să îl surprindem în ipostaze inedite și să îl transpunem în element semnificant al narațiunilor noastre, așa cum procedează și cele șase tinere artiste a căror lucrări coagulează această expoziție. În lucrările Taisiei Corbuț corpul este epurat total de orice semn al carnalității sale, sintetizat prin austeritatea unei linii care îi trasează conturul, nu îi poți identifica vârsta, rasa, timpul în care a trăit sau spațiul geografic pe care l-a parcurs. Personajele sale amprentate în piatră par semne hieroglife sau rămășițe fosilizate alor unor lumi demult apuse. Pe suprafețele sale geometrice adesea neregulate, alcătuite din fragmente de oglindă, Maria Luiza Balan surprinde un corp imersat în reflecțiile sale, într-o perpetuă căutare identitară. Privitorul nu pare să aibă o prea mare relevanță pentru acest personaj feminin întors cu spatele, care se expune privirii dar se refuză comunicării, mereu același și totuși altul în fiecare lucrare, rămâne doar un martor extern care încearcă să intuiască posibilele gânduri iscate în singurătatea oglindirii sale. Seria de picturi ale Iuliei Hlihor te duce cu gândul la un cufăr plin cu pergamente vechi pe care l-ai descoperit accidental în podul unui lăcaș de cult sau într-una din școlile de miniatură din romanele lui Orhan Pamuk. Mici, prețioase și pictate cu măiestrie cromatică migăloasă, au un mister ermetic care te îmbie să le deslușești sensuri noi de fiecare dată. Ana Cristina Lupu prezintă un corp fragmentat, care te duce cu gandul la un tors matrice găsit parcă în laboratoare de creație ale noului om sau la element prefabricat rătăcit/uitat într-o vitrină abandonată, configurat din suprapuneri de tușe fluide și dezinvolte. În picturile sale, Lavinia Oniciuc face recurs la un tip de studiu naturalist al personajelor sale. Fără a face rabat la redarea corectă a structurii anatomice, le surprinde cu finețe mișcările subtile și expresiile faciale, învăluindu-le într-o lumină care ne spune destul de multe despre tandrețea cu care le privește. Poate singurele din această expoziție, personajele Marei Popa sunt corpuri care locuiesc spațiul. Corpuri care străbat spațiul, îl explorează și își lasă asupra-i umbra. Chiar dacă nu poți identifica cu exactitate locația, îți dai seama că sunt personaje plecate într-o călătorie nocturnă, inițiatică. Despre OM - Transilvania International Dance Festival: OM - Transilvania International Dance Festival ia naștere în anul 2024, în spațiul transilvănean, un teritoriu marcat dintotdeauna de mișcare. Lansat sub egida centrului coregrafic OM, festivalul onorează dimensiunea colectivă și socială a dansului contemporan și acuratețea lui în definirea autentică a experiențelor umane și dorește să așeze într-o nouă perspectivă procesul de creare a acestui tip de mișcare în spațiu și timp. TEMA PRIMEI EDIȚII: RITM COMUN Pentru ediția inaugurală a OM - Transilvania International Dance Festival, tema propusă este "Ritm comun”. Ritmul este cel care marchează similitudinea experiențelor individuale, care, deși profund diferite, sunt totuși asemănătoare. Festivalul invită, astfel, la descoperirea acelui limbaj universal prin care diversitatea se așază unitar, unde orice expresie individuală coexistă în armonie cu celelalte.